Calendar liturgic ortodox roman 13 – 27 Octombrie 2019

PATRIARHIA ROMÂNĂ, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale, Arhiepiscopia Europei Occidentale.

  • Duminica 13 octombrie – Utrenia 09:45; Sfanta Liturghie 10.30. – Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului , a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), (Rugăciunea lui Iisus)
  • Duminica 27 octombrie – Utrenia 09.45; Sfanta Liturghie 10.30, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală; Sfantul Mucenic Nestor; Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
  • Preot Ioan Gabor: Tel.+32(0) 487 85 88 95. Adresa bisericii noastre: Koning Fabiolapark-Hertenstraat 84-86 9100, Sint- Niklaas, Belgia.

Calendar liturgic ortodox român 8 – 22 septembrie 2019

Calendar liturgic ortodox român 8 – 22 septembrie 2019

PATRIARHIA ROMÂNĂ, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale, Arhiepiscopia Europei Occidentale.

Parohia Ortodoxă Română „Intrarea Maicii Domnului in Biserica” Sint-Niklaas

CALENDAR LITURGIC 8 – 22 SEPTEMBRIE 2019

  • DUMINICĂ 8 Septembrie 9.45 UTRENIA, 10.30 SFÂNTA LITURGHIE – Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci , Convorbirea lui Iisus cu Nicodim, NASTEREA MAICII DOMNULUI.
  • DUMINICĂ 22 Septembrie 9.45 UTRENIA, 10.30 SFÂNTA LITURGHIE – Duminica a18a dupa Rusalii – (Pescuirea minunata.)
  • Preot Ioan Gabor. Tel. +32(0) 487 85 88 95. Adresa bisericii noastre: Koning Fabiolapark-Hertenstraat 84-86 9100, Sint- Niklaas, Belgia.


Sfintele Pasti – 28 Aprilie 2019

Sfintele Pasti – 28 Aprilie 2019

Moșii de iarnă 2019

Doamne ajuta frati intru Hristos! Sambata, 2 martie, ne vom ruga împreuna pentru cei trecuti la Domnul! Va astept in biserica Parohiei Sint-Niklaas ,începând cu ora 10:00 ca sa aducem un omagiu celor ce ne-au fost părinti, frati, surori…Cei ce am rămas pe acest pământ reprezentam Biserica luptătoare, adică cei ce tânjim dupa Împărătia cerurilor! Ei, cei ce au plecat la Domnul, reprezintă Biserica triumfătoare, ce a biruit ispitele diavolului! Doar rugându-ne pentru ei si ei pentru noi putem ajunge la limanul mantuirii! Pr. Ioan Gabor.

Sărbătoarea Învierii

Iubiți credincioși,

Apropiata Sărbătoare a Învierii este un mare motiv de bucurie pentru noi, creștinii ortodocsi. Pentru prima dată, acest mare Praznic va fi sărbătorit în parohia noastră așa cum cere tradiția, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Așadar, sâmbătă la miezul nopții sunteți cu toții așteptați să primiți lumina, și nu doar cea creată, văzută ochilor noștri trupești, dar și cea neînserată și necreată pe care o primim prin credință în inimile noastre și pe care o vom vedea în Ziua veșniciei Împărăției lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 07 aprilie, ora 23.55 „Veniți de primiți lumină!”

Începutul Pascal

Utrenia Învierii

01.30 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Tot în dimineața sfântă a Învierii va fi binecuvântată pâinea sfințită numită în popor „Paști,” sau „Pască.”

De asemenea vor fi binecuvântate coșurile cu mâncăruri specifice mesei pascale: ouă, cozonac, sau chiar diferite cărnuri.

Cu prețuire,

Pr. Ion Iuga

0487249009

Înălțarea Domnului! Cinste și onoare pentru eroii neamului!

 

Inaltarea Domnului

Hristos s-a înălțat!

În fiecare an, la 40 de zile de Sfânta Învierea, Biserica Ortodoxă sărbatoreşte praznicul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos. Cea mai veche menţiune despre această sărbătoare o găsim la Eusebiu de Cezareea, în lucrarea ,,Despre sărbătoarea Paştilor”, scrisă în anul 332. În această operă se menţionează că Înălţarea Domnului era sărbătorită în Orient, în secolul IV, odată cu Rusaliile. Începând cu secolul V sărbătoarea Înălţării s-a despărţit cea a Pogorârii Sfântului Duh. Sfântul Roman Melodul, în secolul VI, compune Condacul şi Troparul Înălţării, iar imnografii din secolele următoare: Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Iosif Imnograful, compun canoanele din slujba Înălţării.

Sfântul Evanghelist Luca, istorisind acest eveniment, spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi pe cand îi binecuvanta, S-a departat de ei şi S-a înălţat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie să înţelegem că acesta a fost ultimul act al Mântuitorului Iisus Hristos în lume, El nu devine absent în creaţie. Înălţarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creaţie, El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh, după cum dovedesc şi cuvintele Mantuitorului “Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti (…) Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12: 26, 32)” Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine” (FA 1:4), făgăduinţa Pogorârii Sfântului Duh.

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului deoarece Sfantul Evanghelist Ioan înfaţişeaza modelul iubirii desavarşite ca fiind iubirea jertfelnică: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13). Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinatate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Eroii neamului sunt strămoşii noştri care au avut credinţa dreaptă în Dumnezeu, iar când s-a ivit un pericol asupra fiinţei naţionale au ştiut că sunt responsabili şi datori de a păstra nealterată credinţa şi de a rămâne liberi deoarece, după spusele parintelui Sofian Boghiu “suntem datori să iubim pe aproapele nostru. Aproapele nostru, spune Mântuitorul, este oricine, chiar un duşman; dar aproapele nostru este, în primul rând, fratele meu, sora mea de sânge. Iubind pe acești apropiaţi ai mei, iubesc şi neamul meu, poporul meu. Şi atunci, dacă iubesc (în sensul profund creştin) poporul meu, mă numesc naţionalist.(…)La Judecata viitoare se va avea în vedere şi această grupare pe neamuri. În cadrul acesta al neamului de-a lungul istoriei vom fi fiecare judecaţi. Neamul românesc are şi sfinţi foarte mulţi, avem şi oameni de bună-credinţă, foarte cuviincioşi, avem însă şi criminali. Fiecare îşi va primi răspuns şi răsplată după cum şi-a dus viaţa pământească.”

Cu profundă recunoştinţă în suflete şi în conştiinţe, preţuim pe toţi eroii cei de demult ai luptelor pentru libertate, unitate şi apărarea Creştinătăţii şi a Europei întregi, pe cei de la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni ori Selimbar, pe cei din luptele Războiului pentru Independenţa din 1877-1878, pe cei din bătăliile Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, pe cei ce s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945 pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, pe cei care au murit in inchisorile comuniste pentru apărarea şi intărirea credinţei ortodoxe, pe cei ce s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, precum şi pe toţi cei care şi-au dăruit jertfa supremă acolo unde ţara le-a încredinţat misiunea în anii din urmă.

În ceasurile grele şi hotărâtoare, la Posada, Rovine, Chilia, Podul Înalt, Călugăreni, Plevna, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Odesa, Timişoara, Bucureşti, ei au înţeles că viaţa noastră nu trebuie să se măsoare cu lungimea anilor, cu bogăţia plăcerilor, cu umilinţă şi robie, ci cu puterea de muncă, cu luptă, cu jertfă, cu eroismul, cu dragostea şi cu afirmarea idealului ce trebuie slujit.

Suntem convinşi că visul milenar înfăptuit prin ei, ne cheamă să apreciem spiritul lor de sacrificiu şi să ne apropiem cu sfinţenie, ca să luăm tărie de credinţă, de luptă, de jertfă şi de biruinţă. Căci prin ei, prin jertfa lor se face un punct de întâlnire cu istoria neamului şi cu oamenii şi în acelaşi timp jertfa lor constituie semnul vizibil al faptului că viaţa noastră devine o cruce şi o înviere, un punct de întâlnire, sprijinit de dragoste şi nădejde fără de care sufletul nostru ar fi sărac şi pustiu, lipsit de firul ce îl leagă de istoria şi credinţa întregului neam. În fiinţa lor se află nişte comori sfinte, truda şi jertfa înaintaşilor din care se hrăneşte neîntrerupt prezentul şi viitorul nostru. În ei stă, într-o exprimabilă legătură, ceea ce este vremelnic cu ceea ce este etern în făptura omului. Ei formează cartea de dăinuire a neamului din care au răsărit veac după veac în vatra zămislirii lui. Sunt brazde adânci în istoria neamului din care au răsărit idealuri şi împliniri măreţe – jertfa lor a fost motivată de faptul că cine luptă pentru dreptate, cinste, libertate luptă pentru Dumnezeu, apără familia, moşia, cultura, limba, legea, neamul.

Ei sunt născuţi din credinţa, hărnicia, truda şi jertfa poporului. Ei au crezut în fiinţa neamului, pe altarul căruia au adus cea mai sublimă jertfă: Viaţa! Graiul pământului românesc din adâncuri şi pe o arie tot mai întinsă dă mărturii sfinte despre adevăraţii lui stăpâni, care l-au lucrat cu sudoarea frunţii lor şi au pecetluit dreptul asupra lui şi Libertăţii cu sângele de eroi şi martiri. Din jertfa lor, în ceasurile noastre de îndoială, ne vin îndemnuri, mustrări şi sfaturi, ca să pricepem ce este viaţa şi scopul unui sublim ideal. Ei s-au jertfit pentru idealuri atât de înălţătoare cum sunt acelea pe care le reprezintă Sf. Cruce şi tricolorul naţional. Pilda lor de slujire necondiţionată şi jertfa neprecupeţită pe altarul pământului strămoşesc, ne dau în aceste momente statornicia şi viitorul ţării şi ne asigură biruinţa pe care o dorim.

E lung, nesfârşit de lung pomelnicul de eroi şi martiri ai neamului românesc. Ei îşi dorm somnul în nădejdea învierii alături de strămoşii şi părinţii noştri şi lasă ca pe osemintele lor de jertfă să se ridice măreţul edificiu: România! Pentru aceasta ziua eroilor, care se sărbătoreşte în această zi sfântă, simbolizează culmea jertfei, a bucuriei şi gloriei la care s-au ridicat peste veacuri, aleşii neamului, ca să ne aducă întregirea, dezrobirea, pacea şi libertatea după care am însetat! Dintre atâtea zile de reculegere “Ziua Eroilor” este şi una din cele mai sfinte sărbători care ne poate da prilej de aducere aminte, căci prin jertfa lor au devenit pentru noi toţi un adânc legământ sufletesc şi înălţare.

Astăzi, ca nişte trimişi ai neamului ei vin la noi, cu rol hotărâtor în viaţa de zi cu zi şi ne cer să dărâmăm egoismul, răutatea, duşmănia, ura, nedreptatea şi tot ce ne desparte şi ne îndepărtează.

Eroii reprezintă jertfa de veacuri a unui neam! Dar nu-i de ajuns numai să ne aducem aminte de ei cu respect şi recunoştinţă! În această sfântă zi, ei cer de la noi să ne schimbăm firea prin înnoirea minţii, schimbarea mentalităţii, şi o recâştigare a gândirii sfinte care să ne ducă spre o renaştere, o reînnoire a sufletelor noastre în a deveni mai buni, mai cinstiţi, mai muncitori, plini de înţelegere şi dăruire. Se vorbeşte de o lume nouă! Duhul eroilor vrea de la această lume, o slujire nouă, un ideal nou de viaţă plin de demnitate, de muncă cinstită, iubire, de jertfă şi istorie. Să căutăm a ne ridica cu viaţa şi faptele noastre la înălţimea Virtuţilor lor.

Ei nu se jelesc, ei cer să fie urmaţi pe calea muncii, a faptelor şi a idealului de lumină din care să răsară pentru noi toţi o viaţă mai bună, liberă, cinstită, plină de pace, dragoste şi demnitate naţională. Cinstirea faptelor lor eroice le-o vom arăta şi dovedi nu prin simple discursuri şi confesiuni retorice, ci prin înălţarea noastră la măreţia şi strălucirea jertfei lor! Făclie de lumină şi de înălţare, eroii neamului ne cer astăzi un stil de viaţă nouă şi devotament cu dăruire pe altarul neamului. Să plecăm genunchii şi inimile noastre pentru pioasa reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă,în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă!

Fie ca lumina Zilei Eroilor din Ziua Înălţării la Ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos să reverse în sufletele românilor de pretutindeni sentimentele înălţătoare ale iubirii de Dumnezeu, de Neam şi de Patrie, dimpreună cu sentimentul de recunoştinţă faţă de toţi Eroii neamului românesc, sentiment exprimat duhovniceşte în rugăciuni de pomenire, şi solemn în ceremonii de cinstire, spre slava lui Dumnezeu si demnitatea noastră ca popor.
ÎNCHINARE:
Celor căzuţi pe front trimişi „fără întoarcere”;
Celor prizonieri surghiuniţi prin Siberia roşie;
Celor căzuţi luptând, cu arma în mână;
Celor ce au albit prin închisori sub oblăduirea democraţiilor „parlamentare, dictaturii militare şi tiraniei comuniste”;
Tinerilor de azi care s-au sacrificat cântând ca să spele ruşinea şi laşitatea părinţilor;
Celor ce vor veni, val după val, să lupte şi să moară (de va mai fi nevoie) pentru dărâmarea zidului de ură şi de mişelie ce ne înconjoară şi pentru apropierea nemului românesc de Dumnezeu.
Bibliografie:
http://www. predici.cnet.ro/arhive/1319/;
http://www.crestin ortodox.ro/predici/predici-sarbatori/inaltarea-domnului-ziua eroilor-91074html;
Ne vorbeşte Părintele Cleopa, Editura Episcopiei Romanului, 1996.
http://www.basilica.ro/ro/2010 – Jertfă pe pământ și slavă în cer în ziua înălțării Domnului – Cinstirea eroilor neamului- Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea Înălțării Domnului. Ziua eroilor.

http://www.ascorsuceava.ro/Comunicate-de-presa/inlarea-domnului-cinste-i-onoare-pentru-eroii-neamului.html

Inaltarea Domnului

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu „Hristos S-a inaltat!” si „Adevarat S-a inaltat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si marturiseste ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea „Hristos a inviat!”, la care ni se raspunde cu confirmarea „Adevarat, a inviat!”, pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea „Despre sarbatoarea Pastilor”, compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului – deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului – Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: „Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer” (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: „Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit” (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost „vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).

http://www.crestinortodox.ro/inaltarea-domnului/inaltarea-domnului-119130.html

 

Folosul postului Sfantul Ioan Gura de Aur

din „Problemele vietii”
Editura Egumenita

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

http://www.ioanguradeaur.ro

Mosii de iarna

Mosii de iarna-Pomenirea mortilor

Sambata, 5 martie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea „Mosii de iarna”. Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Sambata, 5 martie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujbaParastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

In Postul Sfintelor Pasti exista si randuiala sarindarelor, adica a pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserica, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face in Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.

Cine poate fi pomenit?

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.

Pomenirea mortilor - Mosii de iarna

Mosii de iarna

In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea „Trilogia vietii”, „ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”. Cuvantul „mosi” vine de la „stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul „mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: „Mosii de primavara”, „Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor), „Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), „Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Sambata, zi de pomenire a celor adormiti

Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.

Pomenirea mortilor - Mosii de iarna

Nu se fac parastase in:

– duminicile de peste an;
– perioada dintre Nasterea si Botezul Domnului;
– de la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sfantului Teodor;
– din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei;
– zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, din Postul Sfintelor Pasti, pentru ca in aceste zile este savarsita Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Adrian Cocosila

http://www.crestinortodox.ro